Iubirea sfioasa si trista...

Ar fi minunat daca am lua in considerare fiecare vis, fiecare gand pe care nu-l rostim, pentru ca nu se stie niciodata care din ele ne poate aduce implinirea…Am decis ca este mai bine asa, sa las cuvintele sa se deschida si sa vorbeasca…Scrisul imi da curaj si putere de a-ti spune tot ce gandesc si simt, altfel am o stare de confuzie…Am plans, m-a durut tradarea, gandurile, mi-a fost rusine de mine, de vise, dar m-ai iertat si-ti multumesc pentru asta…Am ajuns la concluzia ca iubirea nu-i vesela!E sfioasa si trista…Nu-ti vine sa sari si sa dansezi, sa-ti arunci caciula in tavan. Nu-ti vine sa chiui si sa canti…Iti vine sa strangi ochii si pumnii si sa te aduni ca pentru rugaciune…Asa sunt eu in acest moment...Un pic de bucurie mi-a inflorit din nou in suflet si uneori am o pornire nebună să scriu...In acelasi timp, simt si o teribila disperare…Nu stiu cum sa explic asta. Cred ca tu stii mai bine…ai inceput sa ma cunosti, poate mai mult decat pot sa o fac eu! Traiesc asteptandu-te si pregatindu-ma pentru tine…Toate gandurile mele iti apartin. Asa cum unii acumuleaza averi sau rautate sau ranchiuna, eu acumulez tandretea pe care sa ti-o dau tie…O adun din cer si din soare, din copaci, din flori... Nimic nu trece prin fata mea, frumusete si bucurie, fara sa te aduc in gand si sa nu le impart cu tine. Altfel, zilele n-ar avea sens, si existenta mea nu ar avea ratiune...Nu esti doar un simplu vis creat de mintea mea! Esti darul cel promis care imi rasuna din ceruri. Tu nu esti doar un vis pierdut in sufletul meu trudit de cautari, care apun atunci cand nu te gasesc. Nu poti sa fii o inchipuire a vietii mele mult prea triste, caci ma invalui cu iubire si faci sa existe clipa pe care o traiesc si viata ce se scurge…Pentru mine, gandul ca in afara ta nimeni nu poate sa patrunda in zona sentimentelor mele, a bucuriilor pe care mi le dai, e o multumire sufleteasca egala cu dragostea... Fiindca e continua, e totdeauna cu mine, e secretul meu pe care-l port printre oameni, care imi da siguranta si superioritate asupra a tot ce exista pe lume...Am nevoie de tine…Ma leaga de tine tot ce esti tu... iubesc firea ta, gandurile tale, chiar si cele pe care nu le stiu…Este minunat ca existi!...Sensul incepe odata cu daruirea…Sa te nasti, sa traiesti si sa mori…Sa mori de suferinta sau de fericire...pentru ca iubirea nu-i vesela...e trista!...Cred ca viata se constituie din niste drumuri ce au curbe periculoase, au tot ce aduna calitatile si defectele unui drum…si gropi, si hartoape, si noroaie…Dar viata mai are si lumina...si multa seninatate. Uneori ai parte in viata si de multa dragoste...de acea lumina care te nauceste si iti da puterea de a merge mai departe... iti da energia de care ai nevoie pentru a putea sa vezi totul in jurul tau ca fiind un miracol…Vreau sa cred ca ai sufletul deschis cand rasare lumina ce poate sa-ti aduca dragostea de care ai nevoie...