Altfel...altcineva...altundeva...

Ma ghemuiesc in mine insami...alunec in imagini trecute, ma pierd in cuvinte de poveste…Si de fapt...cand iti pierzi povestea?...atunci cand nu mai crezi in ea?...atunci cand te vezi singurul suflet ce-si mai duce povestea...si te simti cu capul in nori si imatur si pueril si stupid si...vezi cum de prea multe ori toate te-au lovit direct in fata, indiferente...si poate de fapt...lumea nu este asa cum dintotdeauna ti-a povestit-o fiinta ta...poate de fapt toate lucrurile pe care ti le-a soptit...si pe care le-ai simtit fredonate de atatea ori in tine...nu exista...si nu vor exista niciodata...poate ca de fapt nimeni nu zboara cu adevarat...si de fapt toti mor de tot...si de fapt niciodata n-o sa fii fetita nimanui...de fapt n-ai avut de salvat cu adevarat pe nimeni...si de fapt...degeaba astepti sa-ti vina eroul...de fapt...palatul pe care ti-l aranjezi atat de frumos in povestea ta...nu exista...si de fapt...nu exista nici sfarsit fericit si nici dragostea impartasita...si de fapt te simti stanjenita ca ai crezut vreodata in toate astea...si de fapt...la capatul curcubeului nu e decat acelasi oras gri...de fapt...nu exista suflete pereche si nimeni n-o sa te astepte niciodata cu dor... De fapt nimeni nu stie cu adevarat cum esti...si nimeni n-o sa-ti stie toate calitatile acelea frumoase ce te fac diferita de toti cei din jurul tau...nimeni n-o sa te cunoasca cu adevarat...nimeni n-o sa te pretuiasaca cu adevarat...si nu ai fost niciodata sufletul si inima cuiva...Dar stii ceva?...poate ca tu poti sa-ti uiti povestea...dar asta nu inseamna ca ea nu exista...S-a ascuns trista, adanc in fiinta ta...pentru ca stie prea bine ca nu poti trai fara ea...stie cat de deplin vei muri fara ea...Tu nu-ti mai crezi povestea...dar ea inca mai crede in tine...si de acolo...din intunericul sufletului, iti va sopti uneori...despre cat de frumos ai fi putut zbura, despre cat de bine e deasupra norilor...despre liniste...despre nemurire...despre cum de fapt cuiva, intr-o zi, o sa-i pese cu adevarat...si o sa fie fascinat de fiinta ta...de felul tau special de a fii...despre cum nimeni nu mai e ca tine si cuiva chiar ii pasa...despre cum uneori cand ninge...ninge pentru tine...pentru ca in tine e gri uneori...despre cum cineva te asteapta...pentru ca oricine ar fi...tot incomplet ramane daca nu esti tu...Soptit... cineva ti le spune...incet, incet de tot...ca nu cumva durerea surda care iti sfasie sufletul sa iasa la suprafata...pentru ca toate astea candva erau ale tale...pentru ca...povestea din tine...povestea ce tu o crezi moarta...isi cere dreptul la viata...si-atunci...iti ucizi si mai mult speranta...pentru ca esti prea departe...si de fapt n-a fost niciodata...sunt doar iluzii ce tin sufletul in viata...si te trezesti...vazand ca durerea ti-a schimonosit fata...ca...de fapt in povestea ta era capatul curcubeului...si vazand cum datorita tie...a mai tacut in cineva povestea... Si atunci iti doresti sa fii altfel...altcineva...altundeva...