Plang... pentru toate zilele in care am fost dezamagita, si nu am spus.. pentru ca ma simt nimeni, a nimanui... pentru ca nu sunt in stare de nimic, pentru ca m-am lasat mintita, inselata, prostita, pentru ca am stiut ca merit mai mult, dar mai mult-ul asta nu a mai venit, pentru ca nu a sunat telefonul atunci cand am asteptat cel mai mult sa sune, pentru ca nimeni nu mi-a spus “imi pare rau”, desi m-au tot ranit.. pentru ca m-am simtit mica si neajutorata, pentru toate datile in care am fost si sunt la pamant, pentru toate cuvintele grele care mi-au fost spuse pe nedrept, pentru toate zilele de “maine” in care aveam sperante de neatins, pentru toate gandurile negre si ploile din sufletul meu, pentru toti cei care nu ma cunosc, dar ma judeca, desi nu au trecut niciodata prin ce am trecut eu, si nu au dreptul sa ma judece... pentru toti aceia care au ras de tristetea mea, pentru toate sms-urile din memoria telefonului, la care nu am curaj sa ma mai uit, pentru toate datile in care as fi putut sa demonstrez ca sunt mai buna decat atat, dar nu am demonstrat, pentru toate frustrarile, pentru toate comparatiile, pentru toate “de ce-urile” fara raspunsuri, pentru toate lucrurile bune care se intampla numai altora, pentru tot ce s-a spus rau despre mine, si nu era adevarat, pentru toate auto-incurajarile fara rezultat, si pentru ceea ce va fi maine, orice ar fi maine… astazi, plang pentru toate visele neimplinite, pentru tot ce ar fi putut sa fie si nu a fost.. pentru tot ce am fost si nu mai sunt.. pentru cineva drag care s-a ratacit, si nu a mai gasit drumul spre mine... pentru ca nici nu am mai apucat sa-i spun, de ce si cat de mult il iubeam... si pentru ca acum e prea tarziu...
