Fara sa stii cine sunt, citeste-mi in vorbe, citeste-mi in gand... fara sa stii ca exist, gandeste-te la mine ca la o fiinta ce nu va fi a nimanui, ca la o stea ce se va stinge inainte ca tu sa ajungi la ea...



Numai Dumnezeu are privilegiul de a ne abandona... Oamenii nu pot decat sa ne intoarca spatele...







duminică, 3 aprilie 2011

Infrangere sau victorie?

Sa fii fericit iubind... Poti?...Desi tandemul fericire – iubire ar trebui sa fie inseparabil, desi, intr-o lume ideala, nici unul dintre cele doua componente n-ar putea exista fara cealalta in realitate, lucrurile stau altfel… poti sa fii fericit fara sa iubesti? Nu stiu... Poti sa iubesti fara sa fii fericit? Da, se poate... Dar, sa iubesti si asta sa-ti fie de-ajuns, e posibil?...Alergam o viata intreaga dupa fericire. De multe, de prea multe ori, cu privirea fixata pe un tel pe care ni-l imaginam doar, nu reusim sa percepem viata care isi desfasoara petalele in jurul nostru. Acolo, in cercul nostru stramt, ne traim iluziile... Cadem, ne ridicam, ne prabusim sau ne inaltam, scoatem uneori capul deasupra barierei ce ne limiteaza existenta, privim in jur si-n clipa urmatoare, poate inspaimantati de priveliste, poate mirati sau curiosi, ne intoarcem in micul nostru univers... Universul egoist al cautarii, al luptei pentru fericirea proprie...De ce credem, suntem convinsi chiar, ca lumea intreaga, ca viata, ca oamenii din jur, ca tot ce e langa noi, ne datoreaza noua, personal, fericirea? Ca viata are obligatia sa ne-o dea, pentru simplul fapt ca existam?...Privind prin lupa ratiunii, ceea ce traiesc e doar amagire… ma amagesc zicandu-mi ca pot transforma o infrangere in victorie si ma hranesc cu iluzia aceasta... Imi spun ca e important ca simt. Imi spun ca sunt capabila sa fiu fericita doar pentru ca simt...Ca timpul va demonstra ca pot. Imi repet ca esenta nu consta in reciprocitate, ci in daruire... Imi spun ca e posibil ceea ce, de fapt, mi-e greu sa cred ca e posibil... Ca poti iubi intr-atat de profund, de adanc si de senin incat sa doresti clar, fara urma de regret, indoiala, suferinta sau ne-resemnare, binele celui iubit...Poate exista o astfel de fericire? Si ajunge faptul ca am curaj sa iubesc?... Pana la urma, asta ma va salva sau ma va distruge? Sufletul se zbate, el e cel ce se incapataneaza sa creada ca toate se intampla cu un rost, ca e posibil chiar imposibilul... Si eu il cred... Nu stiu daca o fac pentru ca asa e mai usor sau pentru ca e singurul lucru pe care-l pot face... Cu pasi mici si rari, cu cate-un rest de speranta in suflet, cu efemeri dar atat de necesari fiori de emotie, urmez calea pe care am ales-o. Zambesc, desi mi-e zambetul o schimonoseala amara si ma impiedic de asa multe pietre tot zbatandu-ma sa urc o treapta, sa las in urma tristetea... zambesc... Si-mi zic, de-abia soptit, cu teama, ca sunt fericita ca iubesc!.. Si ca mi-e destul!.. Imi zic, si o repet. Si ma gandesc ca, daca o voi repeta destul de mult, voi ajunge sa si cred...Si sa simt asta... Si-atunci, pietrele nu vor mai conta, spinii nu voi mai ajunge la mine si de lacrimi nu ma voi mai impiedica...Dar... oare, pana la urma, e infrangere sau victorie?...

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Viata e doar o amara pacaleala?

Da...cred ca asa e...doar o trista si amara pacaleala...Sa o ia naiba! Ne nastem si murim fara a putea alege... si traim doar pentru a duce o lupta. Una pe care, inevitabil, o pierdem... M-am saturat sa lupt cu mine, sa-mi impun sa vad stropii aia de pe fundul paharului – pe care nu-i deslusesc nici cu lupa, m-am saturat sa-mi repet ca viata e un dar, ca trebuie si merita traita, ca se intampla toate cu un rost… unul care sa duca spre bine, nu spre rau. Si nu, nu gandesc asa doar in momente de tristete... E un sentiment cumplit de cert, care si-a facut loc in mine si e acolo, intreband si cautand mereu...Sunt doar ceea ce sunt. O fiinta neresemnata inca... dar obosita...speriata...Nu, nu inteleg care-i rostul vietii, pentru ce atata zbatere cand drumul duce tot acolo, pana la urma – la plecarea capului, la acceptare si incatusare intr-un cerc extrem de limitat...Pentru ce chin si impotrivire?...Cum sa te minti ca poti sa te bucuri de primavara, de copacii inmuguriti, de soare, de viata, cand de fapt, desi iti e creionat pe fata un zambet aparent si te straduiesti sa privesti cu seninatate, nelasand intunericul din suflet sa ti se rasfranga-n privire... pe dinauntru e o vesnica lupta, una crancena cu rani atat de profunde… cum sa simti bucuria lucrurilor simple cand mahnirea ce te roade pe dinauntru acapareaza fiecare fibra a fiintei, incolacindu-se in jurul oricarui fior de viata ce-ar vrea sa atinga, sa mangaie, sa aline… cum sa traiesti normal cand nu mai ai masura normalitatii, cand nu mai recunosti a fi firesc decat ceea ce traiesti… cum sa te opresti din drum, sa faci cale intoarsa si sa pornesti in directia opusa cand, de fapt, nu esti tu cea care are puterea de a mana pasii, nu esti tu cea care decide directia, ci e ceva mai presus de tine, de puterea ta de alegere… cum sa traiesti frumos cand notiunile de simplu, frumos, normal, real, nu mai au insemnatate pentru tine, nu le mai cunosti sensul, nu le mai poti recunoaste? La ce sa te mai raportezi? Ce iti mai poate atinge si hrani sufletul in asa fel incat sa salveze? Ce poate fi atat de puternic?... Iubirea?...Si… de ce-ar fi? De ce-ar conta? De ce, daca balanta niciodata nu inclina cu adevarat in partea fericirii, de ce atata lupta? De ce, daca nici macar nu functioneaza sistemul – dupa fapta si rasplata... De ce nu-i echitabil macar? Pentru fiecare lacrima, un zambet... pentru fiecare cadere, o inaltare... pentru fiecare chin, un fior de viata… de ce-i viata atat de nedreapta? De ce sunt mii de lacrimi si zambetele sunt atat de putine? De ce? Pentru ca asa e viata??? Pentru ca asa o facem noi sa fie? Pentru ca, fiecare lucru care ni se intampla e doar consecinta a propriilor fapte? Pentru ca, de fapt, nu daruim ca sa primim, ci o facem de dragul de-a darui?...Clar, in jocul asta al vietii, cineva e intotdeauna cel care triseaza, si un altcineva e cel pacalit… dedicarea, implicarea, loialitatea nu sunt garantii pentru o rasplata pe masura… daruirea nu-ti aduce daruire, iubirea nu-ti aduce iubire… Ne pacalim singuri pe noi insine, ne pacalim unii pe altii, ne pacalim...la naiba...