Astazi poti sa imi iei tot... oricum nu as mai stii ce sa fac cu toate de una singura... Da, azi poti sa imi iei rasul de copil, poti sa imi iei diminetile si sa le transformi in secunde, poti sa iei si serile in care am invatat sa cred in minuni mici, ia-mi ultimul vis cu tine, ia-mi rasaritul si ia-mi tristetea din privire... poti sa imi iei umarul pe care ai fi putut sa plangi de cate ori ai fi avut nevoie, poti sa imi iei linistea toata si sa imi lasi doar zbuciumul si zbaterea tarzie... astazi oricum nu ar mai conta... haide dragul meu, ia-mi si stelele si luna, poti sa imi iei si cerul meu si sa il impachetezi frumos in hartie lucioasa, ia-mi soarele din fiecare zi si arunca-l in vreun intuneric absolut, ia-mi ingerii si orice rugaciune, ia-mi credinta si ia-mi-L pe Dumnezeu...Poti sa imi iei speranta, disperarea, durerea, ia-mi muzica si fiecare cuvant pe care il rostesc... ia-mi curcubeul pe care speram sa ma inalt, ia-mi lacrimile prea multe si prea fierbinti…poti sa imi iei sarutul fierbinte si imbratisarea calda, ia-mi perna si patul si ursuletul cu care dorm, pt ca acum somnul nu mai are vreun rost... ia-mi primavara toata, poti sa imi iei florile, poti sa imi iei gandurile toate, smulge-mi sufletul din mine si ia-l... inima oricum e la tine!... ia-mi imaginea ta, ia-mi gandul in care am invatat sa te iubesc, ia-mi timpul din ceas si sangele ce-mi curge prin fiecare artera, poti sa imi iei scrisul in care mereu te-am adorat, ia-mi emotia care ma facea sa plutesc si mirarea care ma tinea pe loc, ia-mi amintirile si pozele, ia-mi primul "te iubesc!"... hai, pui de Inger…ia-mi bunatatea, ia-mi mersul linistit si transforma-l in fuga, ia-mi chipul si ascunde-l la pieptul tau, unde sa nu ma mai gaseasca nimeni... poti sa imi iei zilele si noptile, poti sa imi iei dragostea prea nebuna, ia-mi soaptele, ia-mi adierea din par, ia-mi ultima sarutare si ia-mi iadul in care ma zbat, poti sa imi iei geamul pe care intr-o zi ploioasa mi-ai desenat o inima… ia-mi uitarea si ia-mi dorintele, sarbatorile si clipele de agonie, ia-mi iernile albe, ninsoarea curata si jocurile copilariei, ia-mi visele si ploile reci... Cred ca oricum nu as fi stiut ce sa fac cu ele de una singura... asa ca astazi, iubitul meu, poti sa imi iei tot...chiar si sufletul de copil care plange dupa tine...
Atunci cand plec de undeva, de unde sunt izgonita pe nedrept, ramane in urma mea, in acel loc, o umbra…care plange...
Fara sa stii cine sunt, citeste-mi in vorbe, citeste-mi in gand... fara sa stii ca exist, gandeste-te la mine ca la o fiinta ce nu va fi a nimanui, ca la o stea ce se va stinge inainte ca tu sa ajungi la ea...
Numai Dumnezeu are privilegiul de a ne abandona... Oamenii nu pot decat sa ne intoarca spatele...
marți, 24 august 2010
Poti sa iei tot....
Tu sa ma ierti....
Tu sa ma ierti de toate... ca uneori prea tac si cad in soapte, iar alteori te urlu prea absurd, ca poate uneori te vad prea cald si bun sau alteori te caut oarba prin rugaciuni... si sa ma ierti ca uneori ma nasc in zori prea trista si mor pe inserat in gandul tau cu dor...Tu sa ma ierti de tot... ca poate uneori am sa mai uit ca esti minunea mea, iar alteori am sa te recompun din putine amintiri, ca uneori ma voi indragosti cumplit de tine sau alteori voi fi doar prea mirata de noi doi... si sa ma ierti ca uneori n-am sa mai stiu nimic, dar am sa te iubesc definitiv...cu sufletul meu pustiu...si sa ma ierti ca timpul meu a stat in loc, din momentul in care, mi-am pierdut puiul de Inger....
luni, 23 august 2010
Aseara te-am pierdut....
Aseara te-am pierdut... abrupt, zgomotos, cumplit... mi te-ai frant atat de absurd in fiecare silaba din primul cuvant pe care nu am mai stiut sa ti-l spun... inca mai simt in timpane tacerea ta ascutita si inca ma mai doare ultimul gand... as fi vrut sa stiu sa te opresc... insa mi-era atat de greu si atat de tarziu... cumva imi ratacisem timpul si vremea... iar ingerul plecase de mult la culcare... te-ai scuturat a vis urat si m-am scurs incetisor pe obrazul tau, ca o amintire de la inceputul lumii... iar tu mi-ai cazut aproape sfant din rugaciune... din ochi imi plangeau soptit promisiunile tale si in suflet incepuse sa-mi moara un dor... de-as fi putut sa te opresc!... insa nu mai stiam sa te caut decat printre ganduri senine, iar in inima mea desenata incepuse furtuna!... aseara te-am pierdut... ciudat, trist, absent...
miercuri, 14 iulie 2010
Tacerea noptii....
Tacerea noptii este sufletul tremurator si delicat al unei lumi fantastice si pure, in care visele se implinesc, in care nu exista durere, in care lacrima nu-si cunoaste intelesul…Tacerea noptii se naste mereu si mereu la inceputul apusului, izvorand peste el ca o apa vie, ca o ploaie de stele. Acolo e leaganul tacerii … la hotarul trandafiriu al somnului, in spatele pleoapelor grele , unde cuvintele dispar, iar ganduri negandite se intrepatrund in stare calma, cu o liniste inexplicabila, intr-un noian de vise … Lacrima devine mangaiere, durerea fizica devine zambet, sufletul este plin cu dragoste si pasiune … iar eu cu capul pe perna zambesc printre gene … caci, printre umbrele noptii, imi apare chipul tau … Simt parca si parfumul tau ce ma imbata … si as vrea ca, macar pentru o secunda, sa te desprinzi dintre umbre, sa te apropii, sa poti intinde o mana sa-mi mangai fruntea ravasita, sa imi zambesti, sa nu ma mai simt singura … As strange acea secunda intre pleoapele mele grele de vise si as pastra-o acolo unde numai noi doi putem exista … pierduti de lume si de timp … plini de noi doi, imbratisati … fericiti … As adormi in sfarsit linistita langa trupul tau si te-as scalda in iubirea atat de plina de dor de noi......
luni, 12 iulie 2010
Buburuzule......
Esti forta care ma face sa rezist pana la lumina, apa curata si pura, calmezi frica si nelinistea mea...Stiu ca nu va mai fi intuneric, si nimic de care sa ma tem, daca tu esti in sufletul meu....Traiesc, pentru ca locuieste in mine iubirea ta, si mor fara alintul si caldura ta...nu pot sa-mi imaginez ce-ar fi viata mea, daca tu n-ai fi....Si daca tu nu esti nu mai am nimic, vad doar un alb orbitor imprejur, unde speranta moare...Si inima mea se sufoca...
vineri, 25 iunie 2010
Esti...
Esti pe punctul de a pleca fara sa te doara…
Esti o secunda pe care am pierdut-o fara sa stiu,
Esti racoarea pe care o simt,
Esti iarna care a venit si esti vara din sufletul meu,
Esti linistea care ma cuprinde inainte sa adorm,
Esti visul in care-mi traiesc somnul,
Esti timpul care se opreste in loc,
Esti doar un punct,
Esti certitudine si esti abstract,
Esti atat de obisnuit,
Esti libertatea si esti bucuria,
Esti uneori tristetea care ma incearca,
Esti cel mai bland si dulce zambet,
Esti lacrima care se scurge pe obrazul meu curat,
Esti stralucirea pielii mele,
Esti o dorinta de-a mea si esti cel mai bun gand din mintea mea,
Esti cafeaua pe care o sorb in fiecare zi, esti fumul de tigara,
Esti dimineata tarziu si esti seara devreme,
Esti noaptea,
Esti tot ce vreau si nu am curaj,
Esti tot ce am si nu stiu,
Esti linia orizontului ,
Esti lumina din privirea mea,
Esti acel ras la care nu-mi gasesc explicatie,
Esti verbul ”a fi” atunci cand nu mai stiu cine sunt,
Esti ploaia si esti soare arzator,
Esti primavara cand pare ca totul are un sens,
Esti toamna in care iluziile ma cuceresc,
Esti zgomotul de pe strada,
Esti clipa de tacere,
Esti vorba spusa in soapta,
Esti atunci cand imi trec mana prin par si esti zapada de sarbatori,
Esti ceea ce simt atunci cand daruiesc si esti orice cadou pe care-l primesc,
Esti eternitatea si esti totul, esti timpul ce mi se scurge usor din trup,
Esti nimic, esti lumea intreaga si esti nimeni, esti ceea ce nu pot intelege,
Esti disperarea, esti ideea salvatoare atunci cand nu ma mai astept,
Esti tot norocul meu, esti boala grea si esti cea mai rapida vindecare,
Esti Craciunul,
Esti bradul cel drag, esti dor cumplit,
Esti cel mai sfasietor suspin, esti rasul meu,
Esti plans, esti pe rand fiecare bataie a inimii mele,
Esti mereu si esti totuna, esti iubirea, esti singuratatea,
Esti toate lucrurile la care nu gasesc explicatie,
Esti frica si fericirea din sufletul meu,
Esti tot ce adancul sufletului meu a dorit mereu cand nu gasesc sens la ce se intampla cu mine!
vineri, 28 mai 2010
Sa pierzi iubirea.....
Si acum, plecati !…vreau sa raman singura,
Cu melancolia...si sa zbor spre Cerul lui…
Nu am intrebat niciodata cine erai… de ce m-ai ales pe mine?..
Eu, care pana ieri… credeam ca esti un Rege...
Sa pierzi dragostea!...cand se lasa seara…
Cand parul se coloreaza cu un pic de argint…
Risti sa inebunesti!...iti poate exploda inima…
Sa pierzi femeie!...si sa iti doresti sa mori…
Lasa-ma sa urlu…sa reneg Cerul…
Sa arunc cu pietre in toate visele, care inca mai zboara…
Am sa le fac sa cada, unul dupa altul…
Voi rupe aripile destinului, si te voi avea aproape!
Oricum…oricum, te inteleg…si recunosc ca greseam,
Eram de acord cu alegerile tale…cine stie ce doream?
Si acum, ce ramane…din tot timpul impreuna?
O femeie prea singura…care inca te iubeste…
Sa pierzi dragostea…cand se lasa seara…
Cand pe chip, a mai aparut un rid care nu era…
Incerci sa gandesti…sa faci pe indiferenta…
Pana cand iti dai seama, ca nu ai folosit la nimic…
Si ai vrea sa urli…sa acoperi Cerul…
Sa te dai de o mie de ori cu capul de pereti…
Sa respiri puternic perina lui…
Sa spui: ”e doar vina destinului…ca nu te am aproape!”
Sa pierzi dragostea!...blestemata seara…
Care strange esecurile unei vieti imaginare…
Te gandesti ca
Dar repeti: “nu!..nu ma asteptam!...nu ma asteptam!...
Sa arunci cu pietre in toate visele, care inca mai zboara!...
Am sa le fac sa cada, unul dupa altul…
Voi rupe aripile destinului…si am sa te am aproape!...
sâmbătă, 22 mai 2010
De ce?...
vineri, 21 mai 2010
Imi pare rau...
Imi pare rau ca am crezut mai mult in oameni decat in zei…ca am tacut cand mai aveam atatea de spus, asa cum am spus prea multe atunci cand ar fi trebuit sa tac…ca am platit cu lacrimi dreptul la zambet, fara sa stiu ca plansul, ranile, renuntarea aduc doar amintiri de care vrei sa uiti... si ca uitarea nu vine intotdeauna la timp!..Imi pare nespus de rau ca n-am putut iubi oameni care m-au ridicat inalt in gandurile lor, ca n-am putut sa nu iubesc oameni straini de orice gand frumos cu mine…ca am incercat sa ma mint, ca am indraznit sa ma mint, ca am reusit sa ma mint…pentru ca, dupa aceea, nu am mai apucat...indraznit …reusit...sa-mi spun adevarul! Imi pare rau ca m-am inchis in casa si m-am inchis in mine…ca nu stiu sa ma despart, ca nu pot zambi amintirilor frumoase cu omul drag pierdut…pentru ca ma dor, pentru ca ma invata sa strang din dinti si sa ii cer socoteala unui Dumnezeu egoist care vrea sa ne invete cu pierderile, desi EL insusi nu a pierdut niciodata nimic!..Imi pare rau ca nu am curajul sa imi adun in cuvintele, recunostinta, astfel incat oamenii carorara le sunt recunoscatoare sa stie cat de mult ii pretuiesc, cat de mult le multumesc si cat de mult...imi amintesc!..Imi pare cel mai rau ca nu am invatat intelepciunea cumpatarii, ca ma infurii pe viata tocmai in fata oamenilor pe care ii iubesc cel mai mult, cei in fata carora ar trebui mereu sa ma inclin: fiul meu, tata, mama, sora mea…Imi pare rau, ca sunt oameni carora nu le pare niciodata rau, ca prea putini auzim, ascultam, intelegem parerile de rau, semnificatia cuvantului "sufletul meu"...si ca parerile de rau se pare ca nu ajuta la nimic...
luni, 17 mai 2010
Ne-om intalni in Cer.......
Singura data cand am iubit...el nu era acolo...
Desi suntem frumosi si buni, iubirea noastra-i un blestem,
Se-nfrunta-n cer zeii strabuni, o zi de liniste n-avem.
Sa pleci desculta, mandro-n cer, s-ajungi la zeii rai si cruzi !
Nu vezi sperantele cum pier, nu vezi, iubito, si n-auzi ?
Iubire, lacrima de stea, nu vezi sperantele cum pier ?
Cum scade viata mea si-a ta ? Se-nfrunta zeii nostri-n cer !
Sa strigi, iubito, sa te-aud, ca viata noastra-i in dureri,
Ca sub destinul rau si crud n-avem sperante de-nvieri,
N-avem nici vreme sa iubim, nu vezi sperantele cum pier,
Cum inseram si asfintim ? Ne-om intalni, iubito-n cer !
sâmbătă, 15 mai 2010
Pana si ingerul meu pazitor sta si priveste neputincios...
Imi vine sa strig, sa spun cu voce tare... e prea mult!.. Prea multa inghesuiala, prea multa fuga inutila, prea multe eforturi, prea multa singuratate, prea multa indiferenta, prea multa slabiciune… Prea mult pentru mine! Intre o amorteala fizica si un disconfort general, intre gandurile triste si ochii incetosati, se leaga o forma de deprimare, care stiu de unde provine de fapt.
joi, 13 mai 2010
Totusi cineva mi-a spus…
Se spune ca vietile noastre nu valoreaza mare lucru... ele trec intr-o secunda asa cum se ofilesc trandafirii... Se spune ca timpul care se scurge este un hot...ca isi face haine din tristetile noastre...Se spune ca destinul rade de noi, ca nu ne da nimic, desi ne promite tot... Se pare ca fericirea e la indemana oricui, si cand intindem mana ne regasim tristi... Totusi cineva mi-a spus...ca tu ma iubesti?... Este cineva care mi-a spus ca totusi ma iubesti... Sa fie oare posibil?... Dar cine oare mi-a spus ca tu ma iubesti?... Nu-mi mai amintesc, era noaptea tarziu...inca ii mai aud vocea, dar nu imi amintesc trasaturile... "Te iubeste, e secret... nu-i spune ca ti-am zis!"...Vezi, cineva mi-a spus ca...tu ma iubesti... chiar mi s-a spus ca tu ma iubesti...Totusi CINEVA mi-a spus!...A fost un Inger?... sau chiar tu?... mi-ai spus ca ma iubesti?...
miercuri, 12 mai 2010
Te strig... te chem…
Te strig, te chem… vreau sa-ti privesc ochii stralucitori... pentru ca asa simt ca imi va fi mai bine... Vreau sa-ti simt inima langa inima mea… Vreau ploaia mea curata… apa din fantana de suflet... apa de cuvinte ce imbraca iubirea lumii... si mai ales, iubirea noastra... Vreau sa ne ridicam spre stele si de-acolo sa colindam printre ele, cu sufletele pline, eu de-al tau si tu de-al meu… Vreau sa-ti simt fericirea, sa fiu pentru o clipa zeita, sa-mi inabusi cu un sarut suspinul, sa ma ascunzi in
luni, 10 mai 2010
Poti?...
Am nevoie de tine... Poti fi aici? Imi poti fi aproape?... Nu doar acum si nu doar din vorbe... Am nevoie de tine pentru totdeauna! Mi-e atat de greu sa o spun cuiva, dar mi-e atat de usor sa ti-o spun tie, pentru ca esti sufletul meu si pentru ca te iubesc... Dar tu? Tu poti sa ma ajuti?... Imi poti sta alaturi cand in suflet mi-e furtuna si cand nimic din ceea ce stiam atat de bine nu mai poate avea vreun sens? Ma poti ajuta sa zbor atunci cand norii si vantul puternic imi rup aripile?... Mi le poti imprumuta pe ale tale?... Ma poti asculta, iar atunci cand nici eu nu mai inteleg nimic, poti incerca macar sa gasesti o cale sa nu ma scufund si sa nu ma inec de tot? Poti, macar uneori, sa taci si sa nu ma judeci?... Nici sa imi dai dreptate, doar sa taci... Poti sa ma ierti daca gresesc?... Poti sa ma asculti chiar si atunci cand tac?.. Poti sa-mi citesti in ochi?.. Poti sa ma vrei chiar si atunci cand nici eu nu ma vreau?
duminică, 9 mai 2010
Undeva intre zi si noapte...in spatiul de dincolo de nicaieri...
Mi-as fi dorit sa fiu un rau, o stea pe cerul tau albastru sau un cantec de copil ce il auzi in noaptea trista... Mi-as fi dorit sa fiu vantul, sa intorc foaia in care scrie ca in lume nu-i fericire, ca viata e un vis... Mi-as fi dorit sa ma vezi adesea in oglinda sufletului tau, sa apar in visul vietii tale... Mi-as fi dorit sa fiu durerea din pieptul tau ce uneori te apasa... Mi-as fi dorit sa fiu inima ranita ce tresare la intristarea ta... Sa-ti sarut ochii tai frumosi si uneori tristi... Sa fiu lumina din viata ta, sa te iubesc, sa te sarut, sa te ador. Sa nu plec… sa ratacesc in noapte, in noaptea cea cumplita... Mi-as fi dorit ca durerea ta sa ma faca sa traiesc... Sa fiu ochii tai cu amintiri neclare, acele inchipuiri ce ma patrund... Mi-as fi dorit sa fiu mana calda ce se intalneste cu mana ta... Sa fiu clopotul ce plange cu al lui clinchet cristalin. Sa fiu inima cu toate simtirile si framantarile ei, sufletul, ce atatea sperante si visuri a pastrat... Sa fiu raspunsul tau pe care in zadar l-am asteptat... Sa citesc de pe chipul tau semne ce tu niciodata nu le-ai scris... Nici nu mai stiu de cand sunt aici, parca de o viata... Cine stie cat va mai dura… Poate ca inca o viata... Viata…un cuvant despre care nu indraznim sa spunem prea multe, sa spunem ce gandim si cum o simtim, sau daca incercam, nu ne este permis, mai ales atunci cand o legam de moarte, desi orice viata sfarseste prin a muri... De ce atunci, cand n-o mai suportam si am vrea sa punem punct si sa plecam din ea, se spune ca suntem lasi?... Nu dam oare dovada mai mare de lasitate, suportand chinul si umilinta la care ne supune, neavand curajul s-o parasim?... Am o dorinta nebuna de a evada din timpul si spatiul in care ma aflu... vreau sa renunt la tot si sa ies din viata, din absurda nebunie fara rost... vad numai suflete disperate, schimonosite, chinuite, ascunse in spatele aceluiasi zambet trist, incercand sa intre si sa reziste in nebunia celor cinci litere: viata!... Suntem eroii unui joc abandonat de un copil, ce intre timp s-a plictisit sau poate chiar a innebunit, lasandu-ne la voia intamplarii… nefericita intamplare…viata!!!