Sunt momente in viata noastra cand avem nevoie unul de altul...si le risipim invocand mii de scuze...si alergam in neant sau in intuneric, rascolind ceea ce de fapt e atat de bine stiut… Lumina noastra sufleteasca e eclipsata in zadar de omenescul: asa am crezut...asa am vazut...asa am visat… Regasirea fortelor interioare si puterea de a face cale libera si luminoasa in drumul nostru, nu poate fi decat iubirea noastra atat cat putem noi sa o simtim...si cat de dulce este ea sufletului… Numai puterea de a ne urma sentimentele, ne ajuta sa ne eliberam sufletul…Uneori ratacirile noastre au izvor dincolo de realitate, dar trairea, simtirea lor profunda, ne da forta reala...de a simti viata dincolo de aparentele ei…Ma inunda uneori lacrimi de tristete, cand privesc trecerea noastra ca niste naluci, prin lumea asta unde nu se poate masura nimic si de unde nu se poate astepta nimic… Sa privesti numai cu sufletul totul, e o nebunie, o sfidare a ceea ce este...sa privesti cu speranta, pare intoarcere in timp... Si cata nevoie avem unul de altul!... Sa te intreb, sa ma intrebi, sa te ascult, sa ma asculti, sa te aprob sau nu, sa te invidiez sau sa te ocrotesc, sa te iubesc sa ma iubesti…Cata durere putem aduna fara sa stim ca dincolo de toate si de tot, e numai o viata… Si vreau sa simt curat si sincer inima ta, citind uneori printre trairile mele, fara sa interpretez gresit ce simti tu si cum gandesti...Iti multumesc mult ca existi...si as vrea sa fiu si eu o particica din visele tale…Sa visam impreuna...ce dor ascuns ne leaga...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu