Si acum, plecati !…vreau sa raman singura,
Cu melancolia...si sa zbor spre Cerul lui…
Nu am intrebat niciodata cine erai… de ce m-ai ales pe mine?..
Eu, care pana ieri… credeam ca esti un Rege...
Sa pierzi dragostea!...cand se lasa seara…
Cand parul se coloreaza cu un pic de argint…
Risti sa inebunesti!...iti poate exploda inima…
Sa pierzi femeie!...si sa iti doresti sa mori…
Lasa-ma sa urlu…sa reneg Cerul…
Sa arunc cu pietre in toate visele, care inca mai zboara…
Am sa le fac sa cada, unul dupa altul…
Voi rupe aripile destinului, si te voi avea aproape!
Oricum…oricum, te inteleg…si recunosc ca greseam,
Eram de acord cu alegerile tale…cine stie ce doream?
Si acum, ce ramane…din tot timpul impreuna?
O femeie prea singura…care inca te iubeste…
Sa pierzi dragostea…cand se lasa seara…
Cand pe chip, a mai aparut un rid care nu era…
Incerci sa gandesti…sa faci pe indiferenta…
Pana cand iti dai seama, ca nu ai folosit la nimic…
Si ai vrea sa urli…sa acoperi Cerul…
Sa te dai de o mie de ori cu capul de pereti…
Sa respiri puternic perina lui…
Sa spui: ”e doar vina destinului…ca nu te am aproape!”
Sa pierzi dragostea!...blestemata seara…
Care strange esecurile unei vieti imaginare…
Te gandesti ca
Dar repeti: “nu!..nu ma asteptam!...nu ma asteptam!...
Sa arunci cu pietre in toate visele, care inca mai zboara!...
Am sa le fac sa cada, unul dupa altul…
Voi rupe aripile destinului…si am sa te am aproape!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu