Imi pare rau...

Imi pare rau ca am crezut mai mult in oameni decat in zei…ca am tacut cand mai aveam atatea de spus, asa cum am spus prea multe atunci cand ar fi trebuit sa tac…ca am platit cu lacrimi dreptul la zambet, fara sa stiu ca plansul, ranile, renuntarea aduc doar amintiri de care vrei sa uiti... si ca uitarea nu vine intotdeauna la timp!..Imi pare nespus de rau ca n-am putut iubi oameni care m-au ridicat inalt in gandurile lor, ca n-am putut sa nu iubesc oameni straini de orice gand frumos cu mine…ca am incercat sa ma mint, ca am indraznit sa ma mint, ca am reusit sa ma mint…pentru ca, dupa aceea, nu am mai apucat...indraznit …reusit...sa-mi spun adevarul! Imi pare rau ca m-am inchis in casa si m-am inchis in mine…ca nu stiu sa ma despart, ca nu pot zambi amintirilor frumoase cu omul drag pierdut…pentru ca ma dor, pentru ca ma invata sa strang din dinti si sa ii cer socoteala unui Dumnezeu egoist care vrea sa ne invete cu pierderile, desi EL insusi nu a pierdut niciodata nimic!..Imi pare rau ca nu am curajul sa imi adun in cuvintele, recunostinta, astfel incat oamenii carorara le sunt recunoscatoare sa stie cat de mult ii pretuiesc, cat de mult le multumesc si cat de mult...imi amintesc!..Imi pare cel mai rau ca nu am invatat intelepciunea cumpatarii, ca ma infurii pe viata tocmai in fata oamenilor pe care ii iubesc cel mai mult, cei in fata carora ar trebui mereu sa ma inclin: fiul meu, tata, mama, sora mea…Imi pare rau, ca sunt oameni carora nu le pare niciodata rau, ca prea putini auzim, ascultam, intelegem parerile de rau, semnificatia cuvantului "sufletul meu"...si ca parerile de rau se pare ca nu ajuta la nimic...