Tacere... si tandrete...

Zile de tacere... O tacere exterioara ce ascunde trairi prea intense pentru a putea fi redate in cuvinte... Trairi incarcate de o ucigatoare, dulce, minunata tandrete... Tandrete in priviri. Tandrete in gesturi. Tandrete in atingeri... Tandrete alint, tandrete zambet, tandrete soapta, tandrete comunicare... O comunicare intensa, tacuta – fara vorbe... Atat de multa tandrete incat simti ca te sufoci, ca n-ai aer. Si nici nu vrei sa ai... Vrei doar sa te pierzi in infinitatea acelor gesturi de-o coplesitoare tandrete. Vrei sa existe doar clipa aceea care te aprinde dar te si ingheata... Sa se opreasca timpul si sa-ti lasi sufletul mangaiat de acea delicata tandrete, care te sperie dar te si subjuga. Te atrage, ca un magnet... Te simti captiv in lanturile ei. Si captivitatea e atat de mult dorita... E captivitatea plina de tandrete care-ai vrea sa tina o vesnicie... Atat de multa tandrete. Ca nu mai conteaza daca mai urmeaza ceva sau nu... Pentru ca nimic nu mai poate exista. Mai intens. Mai tandru...