As vrea sa urasc... dar iubesc.

Azi, as vrea sa urasc... E prima data cand simt ca vreau sa urasc... Si urasc. Urasc viata. Urasc noptile in care trebuie sa dorm si sa ajung astfel intr-o lume a viselor pe care n-o pot controla. Nopti care imi poarta sufletul in alte lumi – in lumile mult dorite, ale viselor implinite. Si-odata cu dimineata, visele se spulbera, se transforma-n fum lasand in urma doar un suflet coplesit de amaraciune... Urasc diminetile... Cand as vrea doar sa-mi adancesc capul in perna, sa inchid ochii si sa fie un intuneric gol, fara sfarsit... Sa nu fiu nevoita sa fac fata unei noi zile. Sa nu trebuiasca sa exist, sa ma misc, sa gesticulez, sa vorbesc, sa comunic – cu sufletul facut praf – disimuland... Si sa zambesc, desi mi-e zambetul doar o inclestare crancena de durere... Un ranjet fals... Urasc zilele, urasc noptile – urasc fiecare clipa... pentru ca inseamna doar furtuni cumplite, lacrimi reci si asteptari nesfarsite... cumplitele asteptari... si zile si nopti de furie... O furie crunta, profunda, dezlantuita… impotriva vietii, impotriva tuturor dar, mai ales, impotriva mea... Da, pe mine ma urasc. Ca nu sunt in stare sa ma iubesc. Ca sunt slaba. Ca o adiere a vantului ma doboara tot asa cum o alta ma umple de viata... Ca sufar ca un caine pentru un gest, pentru o vorba aruncata intr-o secunda. Ca mi-e sufletul cioburi, toate cumplit de ascutite, provocand rani sangerande in mine. Ca plang pana imi seaca lacrimile si tot nu mi-e mai bine. Ca nu sunt in stare sa ma ridic deasupra durerii pe care o simt. Ca-mi vine sa urlu si totusi tac... Imi urasc neputinta. Lipsa de mandrie. Imi urasc vulnerabilitatea. Si disponibilitatea sufleteasca care e, iar si iar, calcata in picioare. Imi urasc sufletul. Ca simte...doar trairi extreme... As vrea sa urasc... Ura sa-nvinga-n mine orice urma de sentiment bun si curat. Sa ucida orice firicel de afectiune – afectiunea infinita fara de care nu sunt in stare sa traiesc, care ma inalta la stele dar ma si coboara in cele mai adanci abisuri - s-o ucida ura pe toata, si-n golul lasat sa-si gaseasca culcus incrancenarea, nepasarea... Ura, crescanda, sa ma faca puternica si imuna la orice sentiment... As vrea sa platesc indiferentei cu indiferenta... As vrea sa iau si sa nu ofer nimic in schimb... As vrea sa fiu in stare sa calc in picioare sentimente. Sa nu-mi pese. Sa raspund lipsei de delicatete cu cuvinte dure, taioase, sa provoc rani, la fel ca cele ce-mi sunt provocate... As vrea sa dau durere, pentru durere. Sa curga lacrimi pentru lacrimile mele... Ignoranta pentru ignoranta... As vrea sa urasc. Dar iubesc... Tot ce azi as vrea sa urasc...