O singura iubire...

Cred cu tarie in dragostea adevarata... pura, sincera, neconditionata si mai ales puternica...O iubire adevarata nu se termina niciodata, nu are sfarsit, ci doar inceput...si niciodata nu ai sa poti s-o uiti... va fi mereu in mintea ta, pas cu pas, nu-ti va da liniste, nu vei mai fi niciodata fericit fara ea... Pentru fiecare exista omul potrivit... cel care nu te face sa suferi in mod intentionat, cel care te intelege... cel care se indragosteste in fiecare zi de tine. Sunt sigura ca nu toti avem parte de asa ceva.. de cineva care ne va scrie lucruri frumoase si sincere, cineva pe care l-am marcat definitiv si iremediabil, cineva care va avea in loc de suflet o gaura pe care nu o va mai putea umple niciodata daca ne pierde...Fericirea este perisabila, iubirile trec si vin, suferinta in cele din urma va amorti, dar o iubire unica ramane acolo pentru totdeauna... Aceasta iubire nu tine cont de caracterele oamenilor... Poti sa vezi doua firi total diferite care isi completeaza unul altuia frazele...iubirea aceea unica nu are limite...Atunci cand pune stapanire pe tine, acolo ramane...Se spune ca in viata avem parte doar de o mare iubire....da este adevarat...O mare, singura, unica, completa, extraordinara iubire..si un milion de alte iubiri trecatoare, efemere, de umplutura... O mare iubire vine de la sine, atunci cand te astepti mai putin...si atunci cand o meriti pe deplin...

Cineva...

Iubirea… e iubire...Veche, de cand lumea si mereu noua…Poate ca te „loveste” sau te invaluie subtil, poate ca iti starneste „fluturasi” in stomac sau in minte, poate ca doare sau ca iti inalta sufletul in zbor nesfarsit…poate ca te face sa respiri sacadat…sau iti taie respiratia…poate ca iti aduce tot timpul lacrimi in ochi sau te face sa zambesti tot timpul…Fiecare o simte in felul lui…Ati simtit vreodata ca v-ati gasit fiinta care va completeaza, cu care deveniti una si aceeasi persoana, ba chiar va confundati uneori ?...E incredibil, dar asa ceva este posibil…si este minunat cand iti gasesti sufletul pereche…Ar trebui sa ne cautam fiecare jumatatea, sa avem rabdarea s-o descoperim si sa nu ne avantam intr-o relatie cu o persoana total diferita de noi…Nimic nu se compara cu ceea ce simti cand ti-ai gasit sufletul pereche...Cineva care uneori iti invaluie sufletul intr-o imensa duiosie, alteori te scoate pur si simplu din sarite…Cineva pe care mereu il iubesti…Cineva datorita caruia speri si disperi in fiecare zi…pentru care uneori ai rasturna muntii, alteori ai da cu piciorul la tot…Cineva care parca-ti vorbeste intr-o limba necunoscuta…cineva care te face sa iubesti viata si in acelasi timp sa-ti doresti moartea sau macar o amnezie, acolo…sa termini cu toate!...Toate astea inseamna iubire…

Nimic intamplator...

Viata e ceva unic, asa buna sau rea cum este. Sunt multe lucruri pe care nu le putem intelege si pe care de fapt nici nu trebuie sa le intelegem, ci doar sa le traim. Nimic din ceea ce ni se intampla, nimic din ceea ce traim, simtim, nu e numai asa, o intamplare... Totul face parte din viata si noi trebuie s-o traim asa cum ni s-a dat.…Lumea in care traim e astfel facuta ca intr-o clipa te poti ridica la cer iar in secunda urmatoare sa te gasesti in centrul Pamantului. Ea nu are inceput si nici sfarsit…chiar daca uneori poate credem noi ca e sfarsitul, intotdeauna gasim in noi puterea de a ne ridica si de a merge mai departe ... Nici nu am cuvinte sa-ti descriu ce simt acum...Sunt lucruri pe care cu parere de rau unii oameni nu le pot simti niciodata. Ceea ce vreau sa-ti mai spun e doar pentru a te ajuta sa-ti invingi teama si indoielile pe care le mai ai uneori in legatura cu mine, cu vorbele mele, sa poti sa intelegi ca nu sunt doar simple vorbe... eu chiar traiesc si simt cu intensitate tot ce ti-am spus. In inima unui om e loc pentru tot felul de contradictii, asa ca e de inteles ca ai avut retineri. ..Ma bucur ca m-ai primit in inima ta, si ca ai acceptat darul pe care ti l-am dat....sufletul meu!!! Am considerat ca este mai mult decat trupul, pentru ca sufletul ramane si dupa moarte, pe cand trupul... Nu am apreciat niciodata un om dupa averea pe care o are, banii de care dispune, functie, frumusetea exterioara, pentru ca toate lucrurile astea sunt trecatoare... toate aceste lucruri sunt efemere, sunt lucruri pe care intr-o secunda le poti pierde. Eu cred ca adevarata valoare a unui om se afla in sufletul si in mintea lui, in interiorul fiintei lui si cred ca fericirea adevarata vine din tine, din interiorul tau, din felul in care poti aprecia tot ce se gaseste in preajma ta...O viata mediocra poate fi justificata. Mai ales într-o lume mediocra. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuza. Nimic nu ne opreste sa visam fara masura...Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste… asa ca pentru asta poate vom fi iertati....

Si totusi...

De ce oamenii renunta atat de usor la iubire?...uita sa se mai opreasca o clipa si sa priveasca in sufletul lor...Uita cat de frumos e sa strangi in brate fiinta ce-o iubesti,..uita cat de frumos e cand adormi cu capul pe inima persoanei iubite...Sunt sentimente care nu se compara cu nimic, care nu vor putea fi niciodata inlocuite cu nimic...sentimente care nu vor putea fi niciodata cumparate, oricat de multi bani am avea...Din pacate, uitam ca, timpul a ramas tot ireversibil si clipele care trec acum pe langa noi, nu ni le mai poate da nimeni inapoi...Si poate peste ani, ne vom trezi ca suntem niste batranei singuri care nu au langa ei persoana care ar fi mers pana la capatul pamantului pentru ei... Privind in urma, iti vei aminti de un mesaj in care iti spunea ca te asteapta, dar tu nu te-ai dus niciodata,...de o lacrima care s-a uscat pe-obrazul ei in asteptarea sarutului tau...Iti vei aminti privirea care te implora sa ramai atunci cand ai plecat...Cine o sa-ti mai dea atunci tot ce ai lasat sa treaca pe langa tine, persoana careia i-ai spus "pleaca" chiar daca sufletul tau i-ar fi spus "mai stai"...Cate persoane nu ar vrea atunci sa poata da timpul inapoi, sa ajunga la o intalnire la care nici nu a incercat sa ajunga atunci cand il astepta,...sa poata sterge acum o lacrima amara din ochii persoanei pe care a iubit-o, sa mai stranga o data in brate, macar o data, trupul care tremura sub mangaierea lui...Cate persoane nu ar renunta la tot pentru ce au avut si nu mai au,...pentru ca asta a fost alegerea lor, pentru ca intr-un anumit moment al vietii au considerat ca e mai bine sa aleaga ei pentru doi, si au ales gresit...Din ce in ce mai des vezi oameni care decid sa mearga pe drumuri separate pentru ca "asa e mai bine", chiar daca in mod clar lacrimile din ochii lor spun ca nu asa e mai bine, dar ce mai conteaza?...La cel mai mic impas iau aceasta hotarare "inteleapta", cum ca ar fi mai bine sa-si vada fiecare de viata lui si este mult mai simplu sa spui "viata ne e impotriva" decat sa recunosti ca esti un las care nu are puterea sa lupte...

Oare unde sa fugi?...

Inchizi usa dupa cel care te-a trezit un pic la realitate..si ca prin minune...visele sau spulberat...si inchizi usa, lasi toate sentimentele tale infasurate unele peste altele, pana se vor asfixia...Inchizi usa timpului care iti spune ca orele trec pentru tine, ca si pentru ceilalti...Inchizi usa Sarbatorilor care au trecut...Inchizi usa...pentru ca asa trebuie sa fie...pentru ca trebuie!!!...Inchizi usa in fata durerii si fugi…Inchizi usa casei si fugi la sala de sport unde fugi pe banda rulanta ca sa fugi de ganduri, care fug dupa tine, mai repede decat fuge umbra ta...Inchizi portiera masinii si fugi pe sosea, pe autostrada, in viteza, cu fata spre noapte, cu spatele catre ziua de ieri, ora trecuta sau minutul ce tocmai s-a scurs…Inchizi lumina seara si alergi catre un somn complice ca o scutire medicala...Inchizi ochii si alergi departe de gandurile care inca te mai chinuie...Treci dincolo de toate puntile, de toate strazile, de toate soselele, de toate minutele, de toate zilele, de toate suferintele, de toate sperantele, de toate durerile, de toate noptile, de toate visele...si ajungi la final undeva unde te astepti chiar tu... Cu ochii mariti a nedumerire te intrebi: de ce ai fugit de mine, de ce m-ai parasit, de ce nu ma privesti, de ce nu ai grija de mine?...Iar tu, la propriile intrebari nu ai raspuns, ci cauti doar cu disperare inca un loc in care sa te abati din calea inimii tale...Unde sa fugi?

Nu ma frange...

Lasa-ma sa urc, lasa-ma sa rup obstacolele, lasa-ma sa ascult de Dumnezeu, lasa-ma sa vad totul simplu, monocrom, sa am telul pentru care sa privesc in sus... IUBIREA... Nu ma frange de cand incep sa urc... lasa-ma sa ma bucur putin de puterea pe care o am cand pornesc...Si priveste-ma cum obosesc, incet, incet, cu fiecare treapta de lemn maroniu...Lasa-ma sa simt seninul din ce in ce mai aproape, soarele cald, adierea mai rece, armonia de care ma apropii...Nu ma lasa sa ma uit inapoi, in jos, ci numai inainte, numai spre lumina timpului...Sprijina-mi temelia, nu lasa urcusul sa se subrezeasca...am nevoie de tine, invizibilule si absentule...Lupta alaturi de mine, urmeaza-ma, lasa trecutul si pacatul in urma si vino cu mine... Iti intind mana... accepta-mi pornirea de a te lua cu mine... Am sa astept sa vad cum ai sa privesti duios spre mine si ai sa accepti sa calatorim impreuna pe treptele noastre...Lasa-ma sa te mangai! Ascunde-mi glasul in sarutul tau moale... Ascunde-mi buzele pe pielea gatului tau... Ascunde-mi mainile in strangerea ta... Ascunde-mi tremurul in palmele tale... Ascunde-mi privirea in ochii tai frumosi... Ascunde-mi gandurile in momentul trairii... Ascunde-mi tacerea in bataia inimii tale... Ascunde-mi fiinta in a ta... Si arata in mine tot ce e mai frumos...

O singura lacrima!...

Simt nevoia sa scriu...si scriu...Nu e prima, nu e a doua, nu e a treia si cu siguranta nu va fi nici ultima oara...Incerc sa patrund in sufletul meu sa vad ce simte, sa-i ascult necazurile si bucuriile dar imi este mult prea greu, poate chiar imposibil. Cat de ciudata e viata... Acum crezi in ceva cu toata fiinta ta, iar in momentul urmator nu stii ce sa faci, ce sa gandesti... incotro mergi...Viata…nu e asa cum ne-o dorim, nu va fi niciodata! Se poate oare ca un sentiment sa se schimbe de la o zi la alta? Se poate ca azi sa simti ca explodezi de iubire si maine sa nu mai sti ce simti? De ce trebuie sa doara un sentiment atat de pur? Cand sentimentul singuratatii te apasa...e frig... parca totul e pustiu...nu stii ce sa faci... si totusi speri ca undeva exista ceva bun si pentru tine, dar cauti si totul e in zadar... Cum impaci un suflet care plange? Ce-i spui unui om in ochii caruia se citesc o disperare deplina, o renuntare totala si o durere implacabila? Ii poti spune oare ca totul va fi bine? Ca lucrurile vor reveni la normal? ...Ai da si ultima stea de pe cer pentru o singura lacrima in care sa-ti pui tot amarul...Cand universul intreg moare in tine, cand simti ca toate insingurarile din lume ti se sparg in suflet...ai vrea sa plangi...dar nu poti sa plangi!

Un Punct...

...Un simplu punct de final...pe care eu nu reusesc, nu am puterea sa-l pun, iar tu il transformi mereu in puncte de suspensie...si punctul nu indrazneste sa se puna singur...Astept trista si lipsita de speranta sa-mi recapat zambetul si stralucirea in priviri...astept...Oare cum as putea descrie cat de mult te iubesc?.. inca nu am aflat cum...dar te iubesc enorm si toata iubirea mea e in zadar...am asteptat atat de mult o clipa care nu speram sa vina vreodata, niste cuvinte care nu vor fi niciodata soptite...am asteptat si am sperat ca drumurile noastre se vor uni intr-un final...si ne despart cativa pasi, dar in acesti pasi zace o vesnicie decisa sa ma tina atat de departe si totusi atat de aproape de tine...De ce D-zeu nu a creat si un raspuns pentru o iubire atat de mare cum a sadit in inima mea numai pentru tine? Mi se pare absurd, mi se pare o pedeapsa, mi se pare un chin prea mare...mi se pare o risipa...sa creezi o dragoste atat de puternica si sa o arunci in vant!...Dar incep si eu sa inteleg ca poate cine a spus ca viata e un lung sir de suferinte si nedreptati avea dreptate...Asa ca eu astept in continuare sa se scurga dragostea din mine, astept ca tu sa-ti faci mila si sa-mi dai lovitura finala...Taie-mi aripile si poate asa voi inceta sa mai incerc, sa mai cred, sa mai sper, ca intr-o buna zi voi zbura...Vreau sa depind de tine, de ochii tai, de privirea si buzele tale...vreau sa nu mi se mai zbata aripile in gol...Te iubesc...dar indura-te si lasa-mi un punct, nimic mai mult...doar atat...un simplu punct.

Dorul...

Nu stiu de ce, dar simt ca se apropie...si simt durerea in suflet cum se revarsa... Dorul de tine doare, si stii cum e sa te doara totul de dorul cuiva? Nu?...e o durere profunda, ce incepe din suflet… Trist destin, sa nu ai curajul sa spui nu...Nu ai curaj sa termini ce-ai inceput…Astepti in tacere sa se stinga tot ce tu ai aprins...Astepti in tacere si citesti tot ce-ti scriu…Te prefaci ca nu stii, nu auzi, nu vezi si nu citesti…Te ascunzi ca un copil...copil matur…Privesc in urma mea si-mi amintesc cum erai, ce spuneai, ce simteai… Te caut in fiecare chip ce-l vad pe strada dar nu esti tu...Te simt in fiecare suflare de vant ce-mi mangaie fata dar, nu esti tu si imi este dor...si vreau sa te simt... chiar si pentru o clipa...o dulce clipa… Fie chiar si pentru o secunda sa te ating, sa ma simti langa tine, sa te cunosc mai bine, sa patrund adanc in minte ta, in sufletul tau… Vreau sa-ti mangai sufletul, sa-ti ating inima…In schimb tu te adancesti intr-o tacere surda, ciudata…de neinteles…si mi se rupe inima… Ma alungi, iar cand ma vezi ca plec, ma chemi inapoi…De fapt nu tu m-ai chemat si nici nu mi-ai spus sa plec...Pur si simplu lipsesti...Nu vrei sa fii prezent, preferi asa…

Cand te-am vazut ultima data, parca am stiut ca plec pentru totdeauna, ca pasii nu ma vor mai purta spre tine niciodata…Iti amintesti?...Ti-am sarutat mainile printre lacrimi…si tu nici nu ti-ai dat seama ca in clipa aceea mi-a fost atat de dor de tine, incat inima mea a incetat sa mai bata...Timpul s-a oprit in loc, si cred ca de atunci am simtit ca ceva nu mai e in regula…dar am continuat sa ma mint…sa visez…Cum ar fi daca te-as mai atinge...ce-ai mai fi?...Ce-as mai fi?...Mi-ar fi placut sa te descopar mereu, sa iti luminez fiecare gand, sa-ti ating inima, sa-ti mangai sufletul…

Ingerul pazitor...

Mereu mi-am dorit un inger pazitor... De ce trebuia sa fie un inger pazitor?... Poate pentru ca vroiam pe cineva care sa aiba grija de linistea din jurul meu, de zbuciumul din sufletul meu... Sa fie furtuna si calmul dinaintea furtunii, sa fie umarul pe care sa-mi pun capul si sa adorm fara griji... sa fie altfel decat noi toti... Dar nimeni nu mi-a spus cum arata un inger pazitor... Am crezut ca ingerii pazitori se ascund in suflete si de acolo te vegheaza... Dar din pacate, aripile tale nu ma vor ocroti niciodata... Nu-mi vei veghea somnul si nici pasii ziua... Nu-mi vei lumina noaptea si nu vei alunga furtuna... Nu vei sta langa umarul meu si nu-mi voi ascunde fata in palmele tale... Aveam mare nevoie de un inger pazitor... dar aripile tale s-au frant... iar eu am ramas sa infrunt singura demonii iubirii mele...Stau pe o margine si te privesc...Nu ma vezi...Nici macar nu crezi ca exist. Eu cred insa in tine. Cum as putea sa fiu ingerul tau altfel? Nu pot sa-ti sterg lacrimile, nu pot sa-ti aduc zambetul inapoi, nu pot nici macar sa-ti vorbesc... Mi-as dori sa pot sa-ti raspund la intrebari dar am doar privilegiul sa te privesc... N-am voie sa te judec dar voi fi alaturi de tine atunci cand altcineva nu o va face... De multe ori ti-as fi dat aripile mele dar mi le-am pierdut. Am vrut sa alung lacrimile cuiva ca tine dar aripile au fost atat de moi si eu atat de slab incat ne-am prabusit amandoi. Atunci mi-au luat aripile si mi-au spus ca le voi primi inapoi doar cand nimeni nu va mai plange...Cu timpul m-am resemnat. Merg alaturi de tine si te privesc cum iti tarasti pasii, incercand sa gasesti drumul pe care odata il stiai atat de bine...Cum as putea sa te ajut cand nici pe mine nu m-am putut salva? Ce simplu ar fi fost sa-ti spun “nu exista ratare” dar ingerii nu pot minti...In schimb, au credinta. Pentru toate clipele tale de indoiala, eu m-am tarat in genunchi pana la capatul lumii, pentru fiecare lacrima de-a ta, eu am implorat cerul sa-ti mai dea o sansa si atunci cand tu ti-ai plecat privirea, eu am tinut speranta in brate ca sa nu se piarda...

Altfel...altcineva...altundeva...

Ma ghemuiesc in mine insami...alunec in imagini trecute, ma pierd in cuvinte de poveste…Si de fapt...cand iti pierzi povestea?...atunci cand nu mai crezi in ea?...atunci cand te vezi singurul suflet ce-si mai duce povestea...si te simti cu capul in nori si imatur si pueril si stupid si...vezi cum de prea multe ori toate te-au lovit direct in fata, indiferente...si poate de fapt...lumea nu este asa cum dintotdeauna ti-a povestit-o fiinta ta...poate de fapt toate lucrurile pe care ti le-a soptit...si pe care le-ai simtit fredonate de atatea ori in tine...nu exista...si nu vor exista niciodata...poate ca de fapt nimeni nu zboara cu adevarat...si de fapt toti mor de tot...si de fapt niciodata n-o sa fii fetita nimanui...de fapt n-ai avut de salvat cu adevarat pe nimeni...si de fapt...degeaba astepti sa-ti vina eroul...de fapt...palatul pe care ti-l aranjezi atat de frumos in povestea ta...nu exista...si de fapt...nu exista nici sfarsit fericit si nici dragostea impartasita...si de fapt te simti stanjenita ca ai crezut vreodata in toate astea...si de fapt...la capatul curcubeului nu e decat acelasi oras gri...de fapt...nu exista suflete pereche si nimeni n-o sa te astepte niciodata cu dor... De fapt nimeni nu stie cu adevarat cum esti...si nimeni n-o sa-ti stie toate calitatile acelea frumoase ce te fac diferita de toti cei din jurul tau...nimeni n-o sa te cunoasca cu adevarat...nimeni n-o sa te pretuiasaca cu adevarat...si nu ai fost niciodata sufletul si inima cuiva...Dar stii ceva?...poate ca tu poti sa-ti uiti povestea...dar asta nu inseamna ca ea nu exista...S-a ascuns trista, adanc in fiinta ta...pentru ca stie prea bine ca nu poti trai fara ea...stie cat de deplin vei muri fara ea...Tu nu-ti mai crezi povestea...dar ea inca mai crede in tine...si de acolo...din intunericul sufletului, iti va sopti uneori...despre cat de frumos ai fi putut zbura, despre cat de bine e deasupra norilor...despre liniste...despre nemurire...despre cum de fapt cuiva, intr-o zi, o sa-i pese cu adevarat...si o sa fie fascinat de fiinta ta...de felul tau special de a fii...despre cum nimeni nu mai e ca tine si cuiva chiar ii pasa...despre cum uneori cand ninge...ninge pentru tine...pentru ca in tine e gri uneori...despre cum cineva te asteapta...pentru ca oricine ar fi...tot incomplet ramane daca nu esti tu...Soptit... cineva ti le spune...incet, incet de tot...ca nu cumva durerea surda care iti sfasie sufletul sa iasa la suprafata...pentru ca toate astea candva erau ale tale...pentru ca...povestea din tine...povestea ce tu o crezi moarta...isi cere dreptul la viata...si-atunci...iti ucizi si mai mult speranta...pentru ca esti prea departe...si de fapt n-a fost niciodata...sunt doar iluzii ce tin sufletul in viata...si te trezesti...vazand ca durerea ti-a schimonosit fata...ca...de fapt in povestea ta era capatul curcubeului...si vazand cum datorita tie...a mai tacut in cineva povestea... Si atunci iti doresti sa fii altfel...altcineva...altundeva...

Eu vorbesc...Tu vorbesti...

Eu vorbesc...si tu refuzi sa ma asculti... Refuzi sa ma asculti, refuzi sa-mi citesti semnele si sa le urmezi... Eu vorbesc…despre ce este bine pentru tine si tu vrei doar binele ei egoist si limitat. Refuzi sa ma asculti, imi refuzi semnele si binele propus...Eu vorbesc…Vreau sa-ti arat realitatea. Tu, ca raspuns la vorbele mele nu-ti accepti realitatea, drumul, calea... Iti renegi suferinta, construiesti un zid, un castel, ca apoi sa-l distrugi. Iti refuzi slabiciunea si frica, iti refuzi viata si orice sentiment mai puternic...Eu vorbesc…tu ma auzi, dar nu ma asculti... Eu vorbesc...tu vrei atat de mult sa ma renegi, sa crezi ca nu mai exist, dar stii, desi nu vrei sa accepti ca sunt a ta pe veci...Eu vorbesc... sunt pe culme, stau si privesc cum paharul se umple putin cate putin... Astept sa vad cand si cum se revarsa. Ce se va intampla? nimic? poate...Eu vorbesc...vreau sa te ajut, te iubesc cu o iubire vesnica...Nu ma poti accepta dar nici nu ma poti refuza...Tu vorbesti...eu iti raspund. Vreau atat de mult sa iti spun DA...Si cateodata iti spun DA. Dar cateodata...ma doare si tu ma intelegi. Si eu iti vorbesc... Si tu ma asculti...Tu vorbesti...eu te intreb DE CE? si tu imi raspunzi "pt ca tu ai cerut"... Si eu imi plec capul...Tu vorbesti...si eu cred si sper si simt....Tu imi vorbesti si ma linistesti...Imi zici ca totul este bine...si in furtuna totul este bine...Tu vorbesti...eu iti spun ce-i cu mine, dar iti spun numai tie... Nu pot spune altcuiva...Nu ajunge?...Tu vorbesti... Astepti...Eu sunt aici...De ce nu se poate ca ceea ce vreau eu sa fie si ce vrei tu?...Tu vorbesti...imi spui ceea ce suntem...Eu iti spun ceea ce as vrea sa fim...Sunt doua lucruri asa de diferite...Tu vorbesti...imi este frica. Imi este dor si tremur, imi tremura inima... Imi tremura sufletul si stomacul si singurul lucru care ma opreste din tremurat este iubirea...Tu vorbesti...imi intinzi o mana. Ma prind in disperare si cu speranta de ea, o strang puternic dar cateodata ceva, ma trage prea tare in jos...Tu vorbesti...este atata suferinta in lume si eu tot ce fac este sa imi inchid ochii si sa simt...Tu vorbesti....eu astept...nu stiu exact ce astept... Cred ca pe tine te astept...Iar vreau sa te salvez?...dar tu nu vrei ca eu sa te salvez...te incapatanezi sa crezi ca poti face asta singur...Tu vorbesti...ma chemi dar nu pot sa vin... Si iti povestesc... Si tu ma consolezi... Si tip. Si urlu. Si tu imi spui ca va fi bine. Si eu te cred. Iti spun ca ma doare. Tu imi spui ca este ok, este normal sa ma doara, este uman... Si eu iti spun ca ma doare tare... Tu imi spui ca va trece. Scriu un blog si totul va fi bine...Iti spun ca tu esti binele meu, singurul meu bine...Tu vorbesti...iar eu stau cuminte, ghemuita...si te ascult...