Dor....

De la el am invatat sa zambesc, pentru ca stia mereu sa-mi rada incetisor prin vreo poveste, si stia sa-mi sopteasca vreun dor... imi arata mereu cum sa mai pot visa..imi desena cu degetul aratator in palma un curcubeu, pe care sa ma inalt incet pana la stele…Imi inchidea cu un singur gand pleoapele peste vise, ma invata cum sa ma rog, si cum sa cred in ingeri…iar la inceputul fiecarui zbor, ma invata cum sa iubesc frumos…M-a invatat cum sa plang cand mi-e dor si cum sa spun “te iubesc”…atunci cand ma doare…

Se intampla uneori sa crezi in minuni…ca atunci, in seara aceea, cand in privire imi era asa, un pic de dor…iar prin ganduri imi rataceau toate visele mele…peste noi ploua incetisor cu stele din carul mare, iar pe buzele tale se jucau de-a zambetul, doua jumatati de soapta…Eram parca, fara timp, si pluteam imbratisati in gandurile mele...Pe frunte mi se nasteau cu zgomot mii de lumi, prin par, mi se prindeau zambind puii de ingeri, iar langa tamplele tale, Dumnezeu stia pe de rost sa se roage la noi...Da!..poate ca trebuie doar sa invat sa cred in minuni...si uneori se intampla sa te indragostesti, ca in seara aceea...Candva, la capatul innoptat al somnului, mi te-ai asezat incetisor langa suflet...te-ai transformat in inger, si in zambet si in dor...te-ai strecurat usor dintr-o poveste si mi te-ai asezat incet pe buze...te-ai transformat in soapta, si in sarutare si in dor...iar la sfarsitul oricarei taceri, m-am transformat si eu definitiv in mirare...Si tot asa, mereu, te-ai strecurat dintre stele...ai cazut din privirea caprui si mi te-ai transformat in minune, si in ganduri si in dor...iar eu, de dragul tau m-am prefacut in iubire....